O saptamana in petreceri...

Saptamana trecuta am schimbat prefixul! De la 2 la 3! De atunci si pana ieri seara am tot tinut-o in sarbatori. O saptamana intreaga am primit cadouri, am fost inundata de cuvinte frumoase, flori, energie pozitiva, etc. Mai pe scurt tot ce ii place urechii si inimii sa auda.

Anul acesta am decis sa renunt la mese traditionale care se rup de bucate, asa ca la moldoveni, la sarbatori. Cu chiu cu vai am obtinut "permis" de weekend liber in long weekend inca acum o luna. Si atunci am zis ca trebuie sa fac ceva neobisnuit de ziua mea. Am decis sa evadez pentru cateva zile, sa ma descarc de stres, oboseala si mai mult decat atat, sa imi fac ordine in gandurile mele care o iau in toate partile in ultimul timp. Dupa ce am incheiat-o neoficial si cu facultatea m-am simtit libera ca pasarea cerului.

 Sambata trecuta, cand inca toti dormeau dusi, pe la 5.30 dimineata mi-am aruncat 2 genti de haine in masina, m-am asigurat ca am ceva merinde, trusa de machiaj, laptop-ul pentru urarile de duminica si hai la drum. Cel mai mult i s-a parut aiurita ideea mea copilui meu care s-a trezit cu perna si plapuma, doar in pijama in ascensor. Ce mama nebuna, nu? Dar intr-un sfert de ora a adormit inapoi. Si-a facut somnul de dimineata pana eu si tati eram la 30 de kilometri de Ottawa, capitala Canadei, caci intr-acolo mergeam noi. Cam 500 de kilometri a papat masina saraca in dimineata aceea, caci la intrarea in capitala era cat pe ce sa ne lase fara benzina.

In Ottawa am inchiriat o camera la un motel. Am vrut sa fie simplu, fara lux si fara mari "atacuri raider" la buget. Ne-am bucurat de lucrurile elementare pe care un om trebuie sa le aiba in casa: frigider, baie, pat de dormit, un telefon pentru urgente, o mini bucatarie si o oglinda. Indispensabil mi s-a parut si internetul, care pentru mine este ca un membru al familiei.

In Ottawa am dat de multi moldoveni buni, caci in Canada nu vine orcine. Doi dintre ei, au fost gazdele noastre in prima zi. Au fost si ghidul nostru care raspunde mereu la intrebarea: "Ce se poate de vazut in orasul acesta?" Impreuna cu ei am incercat sa vedem ce este mai impresionant in Ottawa: festivalul lalelelor, Parlamentul, etc. Spre dezamagirea mea, pentru ca am venit prea tarziu am reusit sa prind si betele lalelelor! Dar tot am dat de lalele. Pentru cei care merg la anu', sa mergeti pana in 15 mai.

De ziua mea, duminica m-am sculat cand a vrut stomacul. Nu am avut sampanie, tort, flori sau alte artificii care pun stampila pe astfel de evenimente. Tot ce am mai scump era deja cu mine, caci "Omnia mia mecum porto." Mai vrei altceva de ziua ta cand auzi: "Mami, te iubesc!"?

Dupa ce am ascultat tot repertoriul de felicitari de la cei de la 16 mii de kilometri si de la cei de la 500 de kilometri, am zis ca nu mai stam in pat. Deschidem repede google.ca si cautam un restaurant care sa ne serveasca dejunul si prinzul in acelasi timp. Intr-o jumatate de ora eram deja la masa, intr-un restaurant irlandez in inima orasului. L-am ales asa la nimereala, dupa design. Nu avea cine sa ne sugereze vreo ideie.  Am intrebat pe unu pe altu daca putem manca undeva europeneste si au strans toti din umeri de parca i-am intrebat ceva matematica superioara.

Apoi, ceva mai tarziu am trecut peste "granita". Ne-am dus un pic in Quebec, fiind invitati la un picnic. Cum sa refuzi sa te intalnesti cu alti moldoveni care sunt ca si tine: implicati in multe proiecte si care incearca sa faca totu cat mai repede si sa atinga culmele succesului ceva mai devreme de 50 de ani? A fost frumos: gratar, umbra, "bilot", vorba de a noastra, amintiri din copilarie. 

Luni, am facut iar ce ne-a dus capul. Am fost sa vedem Parlamentul. Cladirile impresionante si impunatoare mi-au parut cel mai fascinant lucru pe care l-am vazut eu in Ottawa. La Chisinau am fost de zeci de ori in Parlament, dar nu am avut cum sa fac o comparatie. Este mult prea frumos totul ca sa iti permiti o comparatie. Nu prea am multe dovezi, caci ne-a parasit bateria de la aparatul foto imediat ce mi-am permis sa fotografiez o persoana din securitate, care de altfel nu a avut nici o vina. Stiam eu ca nu am voie sa fac asta, da m-am facut moarta in popusoi si de aceea m-a pedepsit aparatul foto. Ei da ochii erau cu noi. Am exprimat de zeci de ori  cuvantul "wow"!

Ne-am adus acasa pana la urma amintiri. Am trecut mai intai pe la buticul cu suvenire si acolo m-am asigurat ca am cel putin un lucrusor pe care scrie "Canadian Parlament" ca sa am cu ce dovedi oamenilor ca am fost acolo.

Luni seara am ajuns acasa. Morti rupti de oboseala, insetati, inebuniti de trafic si de revenirea la realitate. "Maine e marti, mergem la lucru!" Eu nu am mers. M-am dus abia miercuri. Ma asteptau acolo 3 buchete de flori si colegele mele pupacioase. Joi a trebuit sa imi asum cheful de la serviciu. Vineri mi-am asumat succesul unui interviu de angajare, iar sambata a trebuit sa fac scenariul pentru o mica petrecere in aer liber pentru prietenii din Toronto.... Iar gradar, parc, mancare, urari, felicitari, cadouri, suprize, atmosfera de-a noastra moldoveneasca.

Azi dimineata m-am trezit la realitate! Incepe iar "nebunia" de viata plina cu de toate pe care o avem toti: job, casa, lectii, recunoasterea studiilor, career change, etc. Mi-e dor de saptamana de petreceri si de scurta mea vacanta!

Probleme tehnice

Din motive tehnice, pe care nici mintea mea nu le-a descoperit nu am mai publicat demult pe blog. Blogul meu este redirectionat simplu si foarte interesant la o pagina care sugereaza "atat", ti-ajunge! Pana una alta, incerc sa aflu de unde vine aceasta incurcatura si sa nu va tin asa mult cu ochii in soare! Cu riscul ca acesta sa dureze cam mult din cauza unor evenimente foarte importante pentru mine in luna asta ma gandesc ca nu va suparati prea tare si va spun  ca imi iau revansa cat mai curand!

Amintiri de Pasti...

aparut in ziarul "ACASA", nr din aprilie 2011

M-am gândit să fac o inscursiune în trecut în această perioadă. Mă întorc în copilărie, acasă. Mă “teleportez” cu 10 sau 15 ani în urmă. Îmi aduc aminte cum era de Paşte. Această sărbătoare are o semnificaţie aparte pentru mine. Ultima săptămînă, care este şi una dintre cea mai importantă parte a postului mi-a rămas în minte pentru totdeauna. Şi Paştele? Cât de mult îl aşteptam noi copiii! Şi asta pentru că cel puţin 3 săptămîni eram obligaţi să postim. Mama era mai miloasa, dar tata era mai autoritar, ne certa şi ne punea să ţinem post, să ne împărtăşim, să spunem tatăl nostru la iconiţă. Cum intram în săptămîna mare răsuflat uşuraţi. Mai erau doar cîteva zile care ne despărţeau de Învierea Domnului.

“Crăciunul sătul şi Paştele fudul”

În fiecare an, de Paşte îmi aduc aminte de această genială frază pe care o rostea deseori mama mea. “Crăciunul sătul şi Paştele fudul...”. Ce o fi însemnând aceste cuvinte, nu înţelegeam niciodată. Am crescut mari şi am prins firul. Mama avea dreptate. De Crăciun e frig, e zăpăda sau noroi, şi mai toată lumea stă prin casă. Găteşte multe bucate ca să aibă ce mînca 3 zile cu familia şi oaspeţii care vin de sărbători. De Crăciun masa la noi se rupe de bucate. La Paşti totul e altfel. E primăvară. E cald. Atunci încep pregătirile pentru sărbătoare cu o lună înainte. Mai toate gospdinele vopsesc porţile, gardul şi copacii din grădină. Apoi îşi amenajează frumos casele. Au grijă să fie curat lună peste tot, iar de Florii (cu o săptămână înainte de Paşte) pun noi ghiveciuri cu flori, le  răsădesc pe altele vechi şi bătrâne, îşi dăruiesc flori una alteia şi se bucură ca nişte copii mici: “Hristos a intrat în Ierusalim!” Pe de altă parte, bărbaţii, gospodarii caselor încearcă să le pună pe toate în ordine în curte. Căci “un gospodar bun de la poartă se cunoaşte”, spunea tata.

Сu 2-3 săptămîni înainte de Paşte, femeile încep să compună meniul de sărbătoare. Cîte ouă să vopsească, cîţi cozonaci sau colaci să coacă, cum se pregăteşte mielul, răcitura, etc ? Mama uneori scria reţeţe de la televizor, din reviste sau de la alte gospodine de prin sat despre cum să facă mai pufos cozonacul sau mai gustos mielul.

La Paşte, oamenii de la sate sacrifică miei pentru masa de sărbătoare, iar bucatele din porc nu au ce căuta pe masă în această perioadă. Deci masa de Paşte e diferită şi  mai uşoară decît cea de Crăciun.

Tradiţii în Basarabia

Paştele este una dintre cele mai mari sărbători ale creştinităţii. De cum intrăm în post şi şapte săptămîni la rînd ne gîndim la oul de Paşte, la miel, dar mai presus la suferinţele lui Isus. De luni, cu o săptămână înainte de Paşte începeau pregătirile intense. Curăţenie lună peste tot. În Joia mare, mama cocea pîinea. Un cuptor de vreo 20 de pâini mari şi mici, 3-4 păşti, toate coapte cu lemne de salcâm. Această pâine coaptă cu mult lapte şi unt îţi lăsa gura apă. Dar răbdare, spunea mama, până duminică! În vinerea mare tata şi mama ţineau post aspru. Nu mîncau nimic până la asfinţitul soarelui. Iar seara mîncau o bucată de pîine, o salată cu foarte puţin ulei sau cartofi fierţi. Copiii erau iertaţi. Nu puteam noi să rezistăm atâta. Dar oricum ţineau post şi copiii (mai mari de şapte ani!).

În vinerea mare la noi nu se spală, nu se pregătesc bucate pentru Paşte şi nu se organizează sub nici o formă petreceri. Mama nu ne permitea să ne uităm la televizor sau să ascultăm muzică. Era un păcat. Lumea trebuie să fie smerită, pentru că e zi de doliu pentru creştini. Isus Hristos a fost răstignit.

A doua zi, în schimb, în Sâmbăta Mare mama fuge în toate părţile. Noi, fetele o ajutam, dar ea era bucătar-şef (aşa o numeam eu!) şi lua deciziile strategice. Tot în sâmbăta Paştelui, mama coace cozonacul, pregăteşte mielul şi răcitura aşa cum numai ea ştie mai bine. Apoi, cu mare grijă, toate bucatele se depozitează în Casa Mare, o odaie spaţioasă şi răcoroasă, unde de cele mai multe ori, vara, primăvara sau toamna sunt primiţi oaspeţii. Cînd intri în această odaie, mirosul te dă jos. Fără voia tatei însă, ciugulim cîte puţin din bucate şi fugim repede afară. Dar mai târziu mama observă asta şi ne spune „Voi credeţi că nimeni nu v-a văzut? Dumnezeu a văzut ce aţi făcut voi!” Of, şi după asta pe noi ne mustră conştiinţa jumătate de zi.

De ce mamă vopseşti numai ouă roşii?

De Paşte mama vopseşte cam 60 de ouă. Colorate doar roşu, uneori vopsite cu picături de lumînare. Mamei nu-i plăcea să vopsească ouă galbene, verzi sau albastre. Roşu era culoarea! Sîngele Mîntuitorului a fost roşu, mai spunea ea. În fiecare an o luam la întrebări pe mama. De ce vopseşti numai ouă roşii? Noi am vazut la televizor şi galbene, verzi sau albastre? Apoi mama ne povesteşte legenda ouălor roşii. „După răstignire, în noaptea de sâmbătă spre duminică, Pilat din Pont, invitat la un ospăţ dat în cinstea lui de mai-marii evreilor, îngândurat ţinea un ou în mâină. Tocmai în acel moment, un centurion năvăli în sală, strigând înspăimântat: ”Hristos a înviat!”. Sceptic Pilat a replicat: ”O să învie, cînd se va înroşi oul acesta”. Şi pe loc, oul s-a înroşit. Minunea l-a făcut pe roman să scape oul din mâină.” De aceea, zice mama, ouăle sunt roşii.

Coşul cu bucatele sfinţite

Sâmbătă, la asfinţitul soarelui toate lucrările trebuie să fie finisate. De atunci începe să se pregătească sufletul pentru a întîlni cu bucurie Învierea Domnului. Sîmbătă noaptea spre duminică mama pregăteşte într-un coş o pască, o cutiuţă cu sare, ouă roşii, miel copt, colaci şi lumânări.Tata merge către miezul nopţii la slujba de înviere. Se întoarce acasă abia spre dimineaţă cu bucatele sfinţite. Cînd ne trezim pe la 8 dimineaţa masa este aproape gata. Mama aranjează şi bucatele sfinţite din care trebuie să gustam prima dată. Iar tata vine în odaie şi ne spune încet: „Hai sculaţi leneşilor, Hristos a înviat!”

Înainte de aşezatul la masă trecem peste alt ritual care ne plăcea la nebunie nouă, copiilor. Spălatul pe faţă în dimineaţa de Paşte este altfel. Într-un lighean cu apă mama pune un ou roşu şi unul alb. Pe fundul apei rătăceşte şi o monedă. Oul roşu înseamnă frumuseţe şi sănătate, cel alb puritate şi bunătate, iar moneda bunăstare. Toţi se spală pe faţă cu aceste 3 elemente magice ale mamei şi spun Hristos a Înviat! Cel care rămîne ultimul ia moneda şi se spune că în acel an va avea bunastare materială. Ah, de cîte ori ne-am certat de la această monedă cu fraţii mei!

„Hristos a înviat” pe internet

Anul acesta este primul Paşte cînd nu ciocnesc ouă roşii cu părinţii mei. Erau atît de fericiţi cînd vedeau că lăsam totul baltă în capitală şi veneam acasă. Ne rugau ca măcar în prima zi de Paşte să fim cu ei la masă, apoi „puteţi să mergeţi unde vreţi”, ne spunea tata.  Iar cînd un frate nu era cu noi la masă tata plîngea şi mama suspina . Nu ştiu ce vor face anul acesta... . Nu vor avea la masă mai mulţi copii. Dar le vom spune „Hristos a înviat” pe internet, iar ei ne vor răspunde cu lacrimi în ochi „Cu adevărat a înviat!”